Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Italia: Lombardia și 5 dintre Marile Lacuri

Milano – Mantova – Verona – Stresa – Lacul Maggiore – Insula Bella – Insula Pescatori – Lacul Orta – Orta San Giulio – Insula San Giulio – Bergamo – Lacul Iseo – Brescia – Sirmione – Lacul Garda – Malcesine – Riva del Garda – Lacul Como – Bellagio – Menaggio – Tremezzo – Como
EUR 1580 00 EUR
pret/persoana
Marile Lacuri și Splendorile Renașterii. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Italia
Italia este țara pe care o poți vedea de o mie de ori și niciodată îndeajuns. Vă invităm să explorați splendorile Lombardiei, magia Marilor Lacuri din nord, farmecul orășelelor romantice și a satelor bucolice care contrastează cu cosmopolitul Milano. Nordul Italiei este cunoscut ca fiind patria munților, tărâmul marilor lacuri, cu insule și grădini exuberante, cu o mare concentrare de splendori ale naturii, ale arhitecturii și peisagisticii, probabil cea mai mare din Europa. Zona lacurilor a fost descrisă de mulți maeștrii ai condeiului, drept cea mai apropiată imagine terestră de viziunea paradisului. Spectacolul dramatic al munților și poezia mistică a lacurilor sunt completate de tezaurul de valori ale tradiției culturale lombarde: palate și grădini, catedrale, lucrări de artă în colecții particulare sau muzee și de eleganța orașelor și a stațiunilor, care vă așteaptă să le descoperiți.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Italia

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre Italia: Lombardia și 5 dintre Marile Lacuri

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Lacul Maggiore, Insula Bella, Insula Pescatori, Arhipelagul Borromeo, Lacul Orta, Lacul Maggiore, Insula San Giulio, Masivul Torre Civica, Lacul Iseo, Lacul Garda, Lacul Como, Grădinile publice din Como

Obiective arta: Milano: Centrul vechi, Domul, Galeriile Vittorio Emanuele, Castelul Sforzesco, Biserica Santa Maria delle Grazie, Muzeul Operei Scala, Pinacoteca di Brera, Mantova: Palatul Ducal, Palazzo del Capitano, Magna Domus, Castelul Sf. Gheorghe, Piazza delle Erbe, Palazzo della Ragione, Palazzo del Podesta, Rotonda di San Lorenzo, Torre dell’Orologio, Bazilica Sant’ Andrea, Catedrala San Pietro, Verona: Arena, Piaţa Bra, Piazza delle Erbe, Palatului Maffei, Piazza dei Signori, Palazzo del Comune, Loggia del Consiglio, Torre dei Lamberti, Orta San Giulio, Bergamo: Bergamo Alta, Bergamo Bassa, Piazza del Duomo, Piazza Vechia, Capella Colleoni, Basilica di Santa Maria, Magiore, Sirmione: Biserica Santa Maria Maggiore, Biserica San Pietro in Malvio, Castelul Scaligero din Sirmione, Como: Centrul vechi, Domul gotic și renascentist, Palatul Broletto, Tempio Voltiano, Teatro Sociale, Palatul Cernezzi (primăria veche)

Obiective distractii: „Cina cea de taină” din Biserica Santa Maria delle Grazie, shopping pe Corso Vittorio Emanuele și Via Montenapoleone, Balconul Julietei, incursiune cu un vaporetto pe Lacul Maggiore, traversare cu barca pe Insula San Giulio, Lacul Iseo: relaxare la o cafenea, shopping la magazinele din centru, stațiunile Malcesine, Riva del Garda, Bellagio, Menaggio și Tremezzo

Info tarif:

1580 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 380 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. 15-24 turişti, tariful se va majora cu 90 euro/pers.

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Însoțitor de grup Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 7



PROGRAM



Ziua 1. București – Viena – Milano
  • Cazare:  Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Obiective:  Milano: Centrul vechi Domul Galeriile Vittorio Emanuele Castelul Sforzesco
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Austrian Airlines). Plecare spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 790 (09:55 / 10:35), de unde se va pleca spre Milano, cu zborul OS 509 (12:40 / 14:05). După sosire, întâlnire cu ghidul local, alături de care vom începe explorarea capitalei Lombardiei, Milano, al doilea oraș ca mărime din Italia, cel mai populat și mai prosper oraș din nordul țării, recunoscut ca una dintre cele mai importante capitale ale modei și design-ului, cu multe magazine cochete, cum ar fi cele de pe via Montenapoleone. Capitala comerțului, finanțelor și mass-mediei la nivel național, Milano are o zonă centrală cu o arhitectură eclectică, definită de proporții monumentale. Vom face un tur pietonal al orașului vechi care va include Domul, o capodoperă universală a stilului gotic, cu un interior spectaculos și impresionant, al cărui acoperiș poate fi descris ca un labirint creat dintr-o dantelărie nesfârșită de piatră, Galeriile Vittorio Emanuele, considerate a fi cel mai vechi shopping mall al lumii, Castelul Sforzesco, o fortăreață medievală din cărămidă roșie, de unde puternicele familii Visconti și Sforza au condus orașul. Cazare la Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Milano
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*)
  • Optionale:  „Cina cea de taină” din Biserica Santa Maria delle Grazie Muzeul Operei Scala Pinacoteca di Brera Shopping pe Corso Vittorio Emanuele și Via Montenapoleone
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale, prilej cu care veți putea vedea magnifica lucrare murală „Cina cea de taină” a lui Leonardo Da Vinci, din Biserica Santa Maria delle Grazie, muzeul Operei Scala sau Pinacoteca di Brera, una dintre marile colecții de pictură ale Italiei. Amatorii de cumpărături vor putea găsi pe Corso Vittorio Emanuele și pe Via Montenapoleone tot ce își doresc. Cazare în Milano la Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Milano – Mantova – Verona – Milano
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Mantova: Palatul Ducal Palazzo del Capitano Magna Domus Castelul Sf. Gheorghe Piazza delle Erbe Palazzo della Ragione Palazzo del Podesta Rotonda di San Lorenzo Torre dell’Orologio Bazilica Sant’ Andrea Catedrala San Pietro Verona: Arena Piaţa Bra Piazza delle Erbe Palatului Maffei Piazza dei Signori Palazzo del Comune Loggia del Consiglio Torre dei Lamberti Balconul Julietei
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Mantova, inclusă în anul 2008 în Patrimoniul Mondial UNESCO, declarată în anul 2016 Capitală culturală și în anul 2017, Capitala Europeană a Gastronomiei. Istoria orașului este marcată de familia nobiliară Gonzaga, care a reușit să îl transforme de-a lungul a peste 400 de ani într-un important centru al artei, muzicii și culturii. Vom face un tur panoramic și pietonal al orașului care va include Palatul Ducal, reședința familiei Gonzaga, Palazzo del Capitano, Magna Domus, Castelul Sf. Gheorghe, Piazza delle Erbe, Palazzo della Ragione, Palazzo del Podesta, Rotonda di San Lorenzo și Torre dell’Orologio. Vom putea admira apoi lucrările de mare finețe ale lui Mantegua și Correggio în Bazilica Sant’ Andrea și vom încheia cu Catedrala San Pietro, un mozaic de stiluri arhitecturale. După-amiază ne vom deplasa către Verona, pitoresc amplasată la poalele dealului San Pietro, oraşul al cărui nume a devenit celebru datorită geniului lui Shakespeare, prin tragedia Romeo şi Julieta. Vom vedea măreţul amfiteatru roman cunoscut sub denumirea de Arena, amplasat în Piaţa Bra, Piazza delle Erbe, cu fațada în stil baroc a Palatului Maffei, Piazza dei Signori cu Palazzo del Comune, Loggia del Consiglio, Torre dei Lamberti și nu în ultimul rând, Balconul Julietei, simbolul dragostei romantice. Întoarcere la Milano pentru cazare la Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Milano – Stresa – Lacul Maggiore – Insula Bella – Insula Pescatori – Lacul Orta – Orta San Giulio – Insula San Giulio – Milano
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, vaporetto
  • Obiective:  Incursiune cu un vaporetto pe Lacul Maggiore Insula Bella Insula Pescatori Arhipelagul Borromeo Lacul Orta Orta San Giulio
  • Optionale:  Traversare cu barca pe Insula San Giulio
  • Descriere:  Mic dejun. Itinerariul zilei ne va conduce la Stresa, un orășel medieval, considerat a fi „cartierul general” al lacului Maggiore, primul lac din circuitul nostru, una dintre cele mai pitorești așezări din regiune, cu străduțe cochete pline de restaurante pescărești și cu clădiri de la începutul secolului trecut care atrag turiștii din toate zonele lumii. Împreună cu însoțitorul de grup vom face o incursiune cu un vaporetto pe Lacul Maggiore (plata pentru vaporetto se va face la fața locului). Aceasta va include o plimbare de neuitat pe cele mai frumoase insule, respectiv Insula Bella și Insula Pescatori din Arhipelagul Borromeo, situate în partea nord-vestică a lacului, care aparțin unei vechi familii de nobili care au dat numele arhipelagului. Insulele reprezintă sinteza tradiției peisagistice a regiunii: cea renascentistă a Italiei, care prețuiește ordinea și simetria și cea victoriană a Angliei, care creează iluzia unui peisaj sălbatic natural. Insula Bella este prima pe care vom coborî pentru un adevărat regal al aventurii noastre lombarde. Vom vedea cum, cu ajutorul arhitectului Crivelli, contele Carlo Borromeo al III-lea a reușit să transforme insula într-o grădină amenajată în terase, construind în anul 1632 Palatul Borromeo, pe care i l-a dedicat soției sale Isabella. Palatul este astăzi unul dintre cele mai bogate din Lombardia, cu o galerie vastă de picturi baroce și tapiserii flamande, cu grădini spectaculoase, cu plante rare, statui, fântâni și grote artificiale care crează o ambianță unică. Peste jumătate din suprafața acestei insule este ocupată de palat și grădinile sale luxuriante, unde viețuiesc și câteva exemplare superbe de păuni albi și unde Inorogul, simbolul familiei Borromeo, este omniprezent. Ne vom îndrepta apoi spre singura insulă locuită din arhipelag, Insula Pescatori, preferata scriitorului Ernest Hemingway, cunoscută și ca insula artiștilor, datorită căsuțelor vechi și pitoreștilor străduțe înguste și foarte înguste care creează o atmosferă de un farmec aparte. După-amiază ne vom deplasa spre al doilea lac și ultimul din excursia noastră, Lacul Orta care a fost pentru mult timp, unul dintre cele mai puțin cunoscute lacuri sub-alpine din Italia de Nord, un loc secret, atât de secret încât mulţi italieni nu au auzit de acesta. Pentru cei care-l cunosc, acesta este precum Cenuşăreasa, căreia i-a fost interzis să meargă la bal, în timp ce sora acesteia, Lacul Maggiore, se bucură de toată atenţia, cu toate că are mult mai multe clipe emoţionante de oferit. Lacul Orta are un singur oraş important Orta San Giulio care, la fel ca şi lacul în sine, este o bijuterie. Odată ajunși ne vom urca în „titicarul” local (care se va plăti individual la fața locului pentru cei care nu vor să meargă pe jos), cu care vom descinde în peninsula unde se află orășelul medieval Orta San Giulio, un loc plin de istorie și mister, cu clădiri vechi pictate, cu străzi înguste pietruite, lăcașuri de cult și un mic port de unde pleacă bărcile spre Insula San Giulio. Vom vedea de ce scriitorul italian Petro Chiara a fost inspirat în scrierile sale de Lacul Orta și de Insula San Giulio, zonă pe care a denumit-o „Acuarela lui Dumnezeu”. Centrul localităţii este o zonă pietonală, peste tot sunt detalii de arhitectură, arcade de piatră, balcoane cu colonade, felinare din fier forjat, curţi înfrunzite încremenite în spatele porţilor din fier, toate acestea ilustrând din plin farmecul inconfundabil al Italiei. Vom avea timp liber pentru a-i descoperi aleile și pasajele ascunse sau pentru o traversare de aprox. 5 minute cu barca pe Insula San Giulio situată în apropiere, care are numai 275 m lungime și 140 m lățime, o insulă mică, dar care emană un aer de sacralitate, care concentrează poate cel mai mult senzaţia de mister a locului. Insula este un loc cu clădiri pitorești, fiind locul unde Sfântul Julius din Novara a trăit încă din sec. al IV-lea. Străduțele umbrite poartă diverse nume, precum „Drumul Tăcerii” sau „Aleea Meditației”, iar pe tăblițele atârnate din loc în loc pot fi citite în mai multe limbi, mesaje ca „tăcerea e adevăr și rugăciune” sau „ascultă liniștea, sunetul apei, al vântului, ascultă-ţi paşii”. Întoarcere la Milano pentru cazare la Hotel Ramada Plaza Milano 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Milano – Bergamo – Lacul Iseo – Brescia
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Brescia Due 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Bergamo: Masivul Torre Civica Bergamo Alta Bergamo Bassa Piazza del Duomo Piazza Vechia Capella Colleoni Basilica di Santa Maria Magiore Lacul Iseo
  • Optionale:  Lacul Iseo: Relaxare la o cafenea Shopping la magazinele din centru
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Bergamo, unde vom explora centrul orașului, o perlă a Italiei de Nord, care păstrează mai bine decât oricare alt oraș din zonă, atmosfera medievală, având o densitate remarcabilă de monumente istorice. Vom vedea de pe Masivul Torre Civica o priveliște vastă a celor două părți ale orașului, de sus și de jos: Bergamo Alta și Bergamo Bassa. Vom petrece câteva ore în zona de sus, descoperind străzi și alei cu vitrine elegante, palate mici și case din lemn, dar și piețe renascentiste precum Piazza del Duomo și Piazza Vechia, dominate de arhitectura bergameză impozantă. Vom admira Capella Colleoni, construită din marmură roz și albă, decorată cu basoreliefuri și fresce în stil rococo și la câțiva pași distanță, Basilica di Santa Maria Magiore și teatrul care-i evocă pe cei mai mari artiști ai cetății: pictorul Lorenzo Lotto și compozitorul Gaetano Donizetti. Ne vom deplasa apoi spre Lacul Iseo, al treilea lac din circuitul nostru. Pe faleza din orășelul Iseo ne vom putea relaxa pe terasa unei cafenele și vom putea hoinări printre magazinele cochete din centru. Vom pleca apoi spre Brescia pentru cazare la Hotel Novotel Brescia Due 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Brescia – Sirmione – Lacul Garda – Malcesine – Riva del Garda – Brescia
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Lacul Garda Sirmione: Biserica Santa Maria Maggiore Biserica San Pietro in Malvio Stațiunea Malcesine Stațiunea Riva del Garda
  • Optionale:  Castelul Scaligero din Sirmione
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Sirmione, un orășel din peninsula cu același nume, considerat o bijuterie a celui mai mare lac alpin din Italia, Lacul Garda, situat la intersecția regiunilor Veneto, Lombardia și Trentino, al patrulea lac din circuitul nostru. În prezent, Sirmione este o stațiune litorală și termală care în antichitate se numea Sermio și care încă de atunci era o destinație căutată pentru efectele benefice ale apelor termale dar și pentru peisajele oferite de Munții Alpi. Vom vizita centrul istoric al orașului, unde vom vedea Castelul Scaligero (intrarea opțională), construit în sec. al XIII-lea de Mastino I della Scala, seniorul Veronei, Biserica Santa Maria Maggiore, care datează din anul 1400, precum și Biserica San Pietro in Malvio, cu renumite fresce medievale. Traseul va continua spre nordul lacului, o zonă mai îngustă și încadrată de munții Alpi, pe șoseaua construită chiar pe mal, pe partea estică. Vom face o scurtă oprire în stațiunea Malcesine, la poalele muntelui Baldo unde vom pătrunde în atmosfera specifică locului, admirând vechiul castel cu bastioane și metereze care se reflectă în oglinda lacului, după care ne vom plimba pe străduțele pietruite unde vom găsi o mulțime de magazine cu suveniruri. Traseul zilei va continua până la Riva del Garda, o stațiune înconjurată de crestele alpilor, cu cușme de zăpadă. Cu aceste imagini ne vom despărți de cel mai popular lac italian, care, conform localnicilor, este și cel mai curat. Întoarcere la Brescia pentru cazare la Hotel Novotel Brescia Due 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Brescia – Lacul Como – Bellagio – Menaggio – Tremezzo – Como – Brescia
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Brescia Due 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Lacul Como Stațiunile Bellagio, Menaggio și Tremezzo Como: Centrul vechi Domul gotic și renascentist Palatul Broletto Grădinile publice Tempio Voltiano Teatro Sociale Palatul Cernezzi (primăria veche)
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Lacul Como, ultimul lac dintre cele cinci cuprinse în circuitul nostru, unul dintre cele mai interesante lacuri din Italia datorită peisajului montan divers și a orășelelor încântătoare care îl înconjoară. Como este considerat a fi cel mai frumos lac din Europa, cu o suprafață de 146 km2 și cu o adâncime de peste 400 m, fapt care-l înscrie în topul celor mai adânci lacuri din lume. Încă din Epoca Romană, aristocrații vremii au considerat Como o importantă locație de vacanță și mai recent, celebrități ale lumii au avut sau încă au case de vacanță pe malurile lacului. Împreună cu însoțitorul de grup, vom face o incursiune pe lac cu un vaporetto, pornind de la debarcaderul din Como, spre nord, incluzând trei opriri (plata pentru vaporetto se va face la fața locului). Vom vedea cu această ocazie malurile lacului care sunt presărate cu vile, grădini luxuriante și stațiuni, în timp ce zona de lângă rivieră este un mozaic de coline împădurite și versanți stâncoși sălbatici. Multe dintre aceste vile cu grădini superbe au fost construite în timpul renașterii italiene și reprezintă chiar și astăzi o culme a rafinamentului artistic și a bunului gust. Majoritatea clădirilor datează din sec. al XIX-lea, atunci când mulți englezi au venit în Italia căutând o climă blândă și au dorit să își construiască reședințe de vacanță în cel mai clasic stil renascentist, fără să uite însă de elegantele grădini englezești. Vom vizita stațiunile Bellagio, Menaggio și Tremezzo, prilej de a descoperi detaliile freneziei de culori, care fac celebre grădinile vilelor aflate încă în proprietatea unor vechi familii aristocratice. Aranjamentele acestor grădini, compuse din elaborate ornamente florale, statui, fântâni și plante exotice, au făcut obiectul unor competiții acerbe între orgolioasele familii nobiliare. Un exemplu faimos este cel al competiției dintre vilele Carlotta și Melzi, prima construită la Tremezzo pentru marchizul Giorgio Clerici și a doua, în Belaggio, a lui Francesco Melzi, vicepreședintele Republicii Cisalpine a lui Napoleon. La întoarcerea în Como, vom vizita centrul istoric, elegant și animat, vom admira printre altele Domul gotic și renascentist, Palatul Broletto, grădinile publice, cu Tempio Voltiano, Teatro Sociale și Palatul Cernezzi (primăria veche), iar străduțele vechi pline de magazine de antichități și suveniruri, cu cafenele și restaurante, vor fi cu siguranță o atracție pentru toată lumea. La finalul zilei ne vom îndrepta spre Brescia pentru cazare la Hotel Novotel Brescia Due 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Brescia – Milano (Aeroport) – Munchen – București
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroportul din Milano pentru plecarea spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1855 (12:45 / 13:55), de unde se va pleca spre București, zbor LH 1652 (15:35 / 18:35).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Milano – Bucureşti cu compania Wizz Air
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • 4 nopţi de cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Milano
  • 3 nopţi de cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Brescia
  • transportul intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • tur de oraș în Milano cu ghid local
  • tur de oraș în Brescia cu ghid local
  • excursie la Mantova și Verona
  • însoţitor român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxele de intrare la obiectivele turistice (acestea se achită individual la faţa locului)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghid şi şofer, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare
Solicita oferta